Poema de los dones [Romanian translation]

Să nu coboare nimeni spre lacrimi sau reproş

Această proclamare a puterii

Lui Dumnezeu, ce-n harul lui ironic

Îmi dărui şi cărţile şi noaptea.

El din cetatea cărţii făcu domeniul acestor

Ochi fără de lumină ce nu citesc decât

În biblioteca viselor, acele

Pasaje fără sens pe care zorii

Le lasă-aprinsei lor dorinţi. Zadarnic

Le dăruieşte ziua cărţile-i fără număr,

Ca manuscrisele hermetice, secrete,

Care pieiră-n Alexandria.

De foame şi de sete (spune-o legendă greacă)

Muri un rege între grădină şi izvor;

Eu, fără ţintă bat mereu hotarul

Nemărginit al bibliotecii oarbe.

Atlase, veacuri, enciclopedii,

Vechi dinastii, Apusul, Răsăritul,

Simboluri, univers, cosmogonii

Mi-acoperă pereţii, dar zadarnic.

Încet, încet, eu explorez penumbra

Şi vidul, cu baston şovăitor –

Eu ce-mi închipuisem Paradisul

În chipul unei biblioteci enorme.

Desigur, nu hazardul guvernează

Acest destin – căci altul încă-naintea mea

În alte nopţi indescifrabile,

Primi şi toate-aceste cărţi şi noaptea.

Rătăcitor prin galerii încremenite

Mă prinde-adesea spaima că eu sunt celălalt,

Cel mort care-a făcut aceiaşi paşi

La vremea lui, poate-n aceleaşi zile.

Care din doi a scris acest poem

Cu un eu plural dar cu-ntuneric unic?

Ce mai înseamnă numele ce-l port

Când, unică, rămâne anatema?

Groussac sau Borges, iată priveşte-acestă lume

Atât de dragă, care se deformează şi se stinge

Într-o nedesluşită paloare cyreniană

Asemenea cu visul şi uitarea.