Poema 2 [Romanian translation]

Lumina te învelește în flacăra ei de moarte.

Absorbită, palidă, suferindă, aflată (așezată)

contra elicelor bătrâne ale amurgului

care se învârt în jurul tău.

Liniștită ești, prietena mea,

singură în singurătatea acestui ceas al morții

umplut cu viețile focului,

moștenitrea curată a zilei distruse.

Un ciorchine de soare cade pe rochia ta întunecată.

În noapte, marile rădăcini

cresc brusc din sufletul tău,

și lucrurile ascunse în tine se întorc la exterior,

astfel încât un nou oraș palid si albastru

se naște hrănindu-se numai din tine.

Oh, ești mareață și fertilă și sclavă atrăgătoare

a cercului care în negru și auriu continuă:

ridică, încearcă și realizează o creație atât de vie

încât florile tale să cedeaze și să se umple de tristețe.