Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau

neliniştiţi, sub desene în cretă.

Sufletele noastre dansau

nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,

plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

mie-mi plouă zborul, cu pene.

Ploua infernal,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Şi mă înălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi

lăsasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi,

cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

O să te plouă pe aripi, spuneai,

plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

mie-mi plouă zborul, cu pene.

Ploua infernal,

şi noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,

norii curgeau în luna lui Marte. (bis)