Sunt un frate tânăr, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele și ploaia și cămășile-nflorate,
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate.
Un fapt fără importanță mă poate face să sper,
Mă-nclin și pun în balanță ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârnă greu
Teama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când speranțele păreau înșelătoare.
Când necinstea și prostia și-ascundeau prin gropi norocul,
Știți de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de cărți și filme de șoc,
Cu vampe, regi și cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marșuri, de tromboane și plocoane,
De blazoane, de canoane și fasoane.
Fiindcă banul și prostia sunt pericole morale
Circul vieți ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheamă a pustiu,
Din cer cad pasări albastre și totuși nu-i prea târziu.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Să-ncercam să facem noi
Un oraș fără păcate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.