Eu voi muri pe-o ploaie grea-n Paris,
Cândva, şi am această zi în minte,
Eu voi muri-n Paris şi nu mi-e teamă,
Probabil că-ntr-o joi, ca azi, de toamnă.
Da, joi va fi, căci astăzi, joi, eu scriu
Aceste versuri cu durerea-n umeri,
Şi azi, ca niciodată, m-am întors
Cu drumu-mi tot ca să mă văd eu însumi.
Cesar Vallejo va muri, el care
Fără-a lovi, de toţi a fost lovit,
Cu o vergea, cu coarda cea mai dură.
Şi are martori zilele de joi,
Spinarea sa cu oasele zdrobite,
Însingurarea, drumurile, ploaia.