Mi-a dat zile să-mi ia nopțile si invers apoi
La rând pe rând a sădit vânt
Și-acum furtuna aduni.
O să-mi permit să aduc
Un pic vorba de trecut
Asta fiind a pandemia oară când se întâmplă:
De la ciuma antonină la Iustinian
S-a-ntins sute de ani
Îi ziceau „moartea neagră” în Europa
S-a născut cândva
A apărut și-n alte locuri
Dar nu prea dura, un an și-așa
După care, cumva, lumea se vindeca, recidiva
În schimb s-a născut frica în sufletul
Acelor netreziți de ticăitul acelor de ceasornic
Ce rost, intreb? Ce rost?
Succesu-nseamnă să deții nimic, dar să controlezi tot
Libertatea e doar un placebo, dar ce vă place vouă.
Plouă cu sfori din nori și noi
Doar micile marionete atente la wall, complet neatente la drum.
Mă-nghesui în bus, metrou, tren, dar nu-mi dă voie concert,
Dă-mi ceva ce-obțin greu, ca după, înapoi să mi-l ceri.
Indemnizația nu-i un salariu, poate-i ajutor social,
Ați mers pe burtă un an ca să-mi cereți acum juma din bani,
Da” nu vi-i dau, bă! că io-s pe-aici de vreo 30 de ani,
Și tot p-aici s-a dus averea ta, așa că știi ceva? Mai las-o așa!
Și dacă nu, să-mi dați pământ,
Că n-am de gând să scot tricouri cu „Phunk liber”în curând,
Și dacă nu, sper să știe Dumnezeu mai bine ce-mi rezervă timpul mie,
Da-ntreaga omenire se chinuie, nu glumesc!
1% discută de drumuri pe Marte pe bune,
Nu harfe ce-ai văzut în filme, probabil urmează, e aproape,
Fii gata să devii dușman cu aproapele,
Vedete ajută la-ndoctrinat capete,
Conducătorii ne vor cooperanți
Și departe de cultura noastră și datini,
Așa că sunt șoarece, pasăre, șarpe,
Am tolba de săgeți și fierul de plug,
Oriunde mă duc tai și cos,
Știu că nu vreți să mă vedeți în vârf.
Știu că ne doriți pe toți idioți,
Mintea și otrava în simbiot.
În tabăra mea a rămâne uman e și antidot, și antibiotic.
Niciodată n-am pus botu” la propagandă
Când mă vezi cu masca pe față, sună la Gardă,
Până Garda-ți sună la poartă să te pună la plată
Și până la data de..., o să fii gata, bre!
Niciodată n-am crezut minciuni, eu apăr doar adevărul!
Te crezi imun? Sună la gabori!
Până ma aranjează, mi-aranjez să mă evapor.
De aia-s viu, de aia scriu, de-aia am ales să fiu rapper!
Cine c***at mai crede-n balivernele Guvernului
Aproape că vreau să-i văd în ghenele Infernului,
Dar o minte de sclav nu vede
Nicio legătură dintre economie și moartea celor bătrâni și bolnavi.
Ce poate fi oare mai pervers
Decât să lași lumea să moară
Folosind o altă boală ca pretext?
Ce poate fi mai pervers
Decât să închizi oameni,
Alimentând și exploatând frica altor milioane?
Astazi tot ce prestează presa miroase urât,
Ca duhul lui CTP și totul ți se-ndeasă pe gât,
Mă-ntreb ce urmă de rost mai poți avea pe pământ,
Fără un strop de verticalitate și discernământ?
Asta-i mass-media: zero explicații, ca diplomații români când NATO a bombardat Serbia
Și-acum închid site-uri și conturi ori de câte ori cineva are tupeul să pună prea multe-ntrebări, ca:
De ce atâta panică?
De ce soldați pe TABuri?
De ce pacienți sedați și legați de paturi?
De ce medicii țipau la noi ca istericii să ne-nghesuim în mall-uri, dar să-nchidem bisericile?
Și totu-i difuz, de la zvonuri la breaking news,
Totu-i creat ca să-l crezi sau să creeze confuzii,
Deci mizeria e doar o formă nouă de război
Și scopul ei principal e să crească frica din noi!
Am zis păstrează 2 metri distanță!
Procust face patu-n timp ce poartă mască-n casă.
Mi se șoptește în cască, întreabă familia
Dacă-i de acord cu ce avem pus pe masă,
Vorba aia, așa o să primească niște bani și spitalul,
O să primească niște bani și băieții,
O să primească niște bani, vai, vai, vai, mă adaptez, nu-s animal,
Dar fac o arcă pentru următorul val, băi, hai, hai, hai!
Niciodată n-am pus botu” la propagandă
Când mă vezi cu masca pe față, sună la Gardă,
Până Garda-ți sună la poartă să te pună la plată
Și până la data de..., o să fii gata, bre!
Niciodată n-am crezut minciuni, eu apăr doar adevărul!
Te crezi imun? Sună la gabori!
Până ma aranjează, mi-aranjez să mă evapor.
De aia-s viu, de aia scriu, de-aia am ales să fiu rapper!