Încă rememorez fiecare dintre amintiri, de parcă ar fi ieri,
Sunt puțin abătut din cauza asta, căci o parte din mine e mereu nefericită,
Fiecare dintre rănile mele mă face încă să sufăr amarnic,
Oceanul meu e înspumat din cauza asta,
Sunt puțin neliniștite țărmurile mele.
Puțin ard, puțin mă sting, puțin plâng, puțin surâd,
Frânte în bucăți sunt mereu bucuriile mele.
Precum munții de înalte, precum furtunile sunt durerile din mine, martori îmi sunt cântecele,
Când clipesc spre viață, încă sper,
Când înfloresc, la ușă-mi bate toamna...
Foarte devreme am cunoscut și am gustat cochetăria vieții,
Curând am crescut, acum sunt pierdute zilele copilăriei mele...
Puțin ard, puțin mă sting, puțin plâng, puțin surâd,
Frânte în bucăți sunt mereu bucuriile mele.
Precum munții de înalte, precum furtunile sunt durerile din mine, martori îmi sunt cântecele,
Când clipesc spre viață, încă sper,
Când înfloresc, la ușă-mi bate toamna...