Dogma: Şi duhul Sfânt se
purta deasupra apelor
*
E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !
Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.
Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns.
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin :
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.
Nu oul roşu.
Om fără saţ şi om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paşte :
Îl urcă -- în soare şi cunoaste !
*
Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-nfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.
*
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la cloşcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.