Când amurgul se țese printre frunze tomnatice căzute
Cei săraci se adună sub copaci dezgoliți[1]
Întrebându-se cum să supraviețuiască, căci iarna începe
Și frigul medieval dintr-un adânc somn se trezește
Scapă-mă, Doamne, de moarte eternă în acea zi teribilă
E 14 Decembrie 1503, când cei de sus își încetează jelirea
Când cel nou-venit - ales să prevadă - ceva s-a schimbat fără avertizare!
(Scapă-mă, Doamne, de moarte eternă în acea zi teribilă)
S-a născut în vremea zeului Creștin
Un băiat - așa spune legenda - cu puterea Creatorului
Să vadă ce va fi, în taină, necunoscut
Apoi cel cu reputația de eretic va putea fi ars în public
Mâna ce - întinzându-se spre frumos - sângerează de la ghimpele trandafirului
Instinctul uman al lăcomiei, pedepsit de furia lui Dumnezeu
El, oglinda sufletelor voastre, simte doliul, suferința, supărarea
Cel ce poartă numele: Mihai de Notre-Dame
[1] - desfrunziți