Sunt umbre pe pereţi,
Una din ele e a mea,
Câteodată îmi pare atât de mare,
Încât pierd controlul asupra ei
Oriunde m-aş deplasa,
Parcă de-abia mă clintesc din loc
Chiar şi atunci când depăşesc viteza sunetului,
Umbra mea mă ajunge din urmă
Ştiu cât de mare sunt,
Că această imagine doar mă deformează,
Oricât de mare ar părea umbra mea,
Nu sunt mai mult sau mai puţin valoroasă decât ea.
Sunt optimistă şi nimeni nu mă doboară
Mă uit prin obiectiv în inimile voastre
Sunt optimistă şi pot fi sigură
Că după orice furtună cu fulgere,
Apele se liniştesc cândva
Pozele sunt acolo pe stradă,
Sunt de două ori mai mari decât mine
În ele se vede cum arăt
Dar oare mă vede cineva pe mine în ele?
Oricâte aş dezvălui despre mine,
Nu divulg totul despre mine,
Iar între mine şi reflecţia mea
Vi se pare greu să faceţi diferenţa
Sunt optimistă şi nimeni nu mă doboară
Mă uit prin obiectiv în inimile voastre
Sunt optimistă şi pot fi sigură
Că după orice furtună cu fulgere,
Apele se liniştesc cândva
Apele se liniştesc cândva
Sunt voci care aproape
Că se învălmăşesc în timp ce declară
Cum exagerează peste măsură
La cele mai colorate poveşti
Circulă se la o ureche la alta
De la o ureche la alta
Nu-i uimitor?
Se poartă ca şi cum m-ar cunoaşte,
De fapt mai bine decât mă cunosc eu.