Nu ne schimbăm,
Punem doar costumele altora pe noi.
Nu ne schimbăm,
O haină nu schimbă decât puțin din ceea vedem.
Nu creștem,
Prelungim puțin, foarte puțin
Timpul unui vis, al unei iluzii
Și-l atingem cu degetul.
Dar nu uităm
Copilul care rămâne, aproape gol,
Clipele de inocență
Când nu știam.
Nu ne schimbăm,
Luăm aere și poziții de luptă.
Nu ne schimbăm,
Ne inducem în eroare, credem
Că facem alegeri.
Dar dacă răscolești
Aproape de aparențe, se-nfioară
Un copil care ne seamănă.
Știm bine că e acolo.
Uneori îi auzim
Refrenul insolent
Care se încăpățânează și repetă :
Oh, nu mă părăsi !
Nu uităm niciodată,
Mereu facem gesturi
Care trădează cine suntem :
Un prinț, un servitor.
Sub coroană o privire,
Aroganța, trăsătura
Unui prinț sau servitor.
Știu bine asta.
Am copiat imagini
Și vise pe care le-aveam,
Toate miile de vise.
Dar atât de aproape de mine,
O fetiță slabă
Merge la Charlemagne*, îngrijorată
Și îmi vorbește în șoaptă.
Nu ne schimbăm, ne punem
Doar costumele altora și iată
Nu ne schimbăm, nu ne ascundem
Decât o clipă de noi-înșine.
O fetiță
Ingrată și singuratică merge
Și visează în zăpadă,
Uitând frigul.
Dacă o machiez
Ea dispare un pic,
Timp în care mă analizez
Și râd de mine.
O fetiță,
O fetiță,
O fetiță,
O fetiță.