Nu suntem nici inocenți,
nici purificați de minciuni,
lasă să fie!
Ia pozele cu tine,
anotimpurile îmi aparțin,
haide, fie!
Poemele să fie risipite,
orașele și prietenii,
așa să fie!
Nici noi,
nici viețile noastre nu mai sunt independente,
haide, fie!
Eu pot pleca, Istanbulul al tău să fie,
eu pot pleca, Istanbulul al tău să fie!
Eu aș putea pleca, mintea mea e un râu nebun,
Eu mi-aș putea șterge lacrimile, orașul mi-ar putea șterge numele,
Eu m-aș putea tunde și m-aș consola,
Eu aș putea lăsa un trandafir să se ofilească și să uit că s-a ofilit.
Aș putea scrie o scrisoare mai posomorâtă decât golul tău sufletesc,
Aș putea hrăni o pisică, tu ți-ai putea suna mama,
Mâinile tale în mintea mea, rămână iubirea mea în inima mea,
Mereu tristețe, mereu remușcări să fie!