Stând în fața ușii bordelului
priveam arzând apusul de mai.
Bărbații treceau
si eu zâmbeam
dar când ți-ai oprit calul în fața ușii mele:
”Serrana, fă-mă să mă simt bine”
iar eu ți-am spus:”Gache,
vino aici,
ia-mi buzele
și-ți voi da foc/te voi aprinde”.
Ți-ai lăsat calul
și te-am aprins,
iar ochii tăi erau două stele verzi de mai
pentru mine.
Ochi verzi, verzi ca menta.
Verzi ca verdele grâului
și ca verdele, verdele lămâii.
Verzi ochi, verzi,
cu scânteierea unui cuțit
care mi s-a înfipt în inimă.
Pentru mine, nu există soare,
nici stele, nici lună,
nu mai e nimic in afara acelor ochi
care-mi sunt intreaga viață
Ochi verzi, verzi ca menta.
Verzi ca verdele grâului
și ca verdele, verdele lămâii.
Din cameră, am privit trezirea zilei
și sunetul zorilor de zi in turnul cu ceas.
Mi-ai părăsit îmbrățișarea când dimineata a sosit
si in gura mea gustul de mentă si scorțișoară.
”Serrana, vreau să-ți dau bani de o rochie”
Ți-am spus că noaptea a fost plătită,
nu trebuie să-mi dai nimic.
Te-ai urcat pe cal
si ai plecat departe de mine,
și n-a mai fost altă noapte de mai
atât de minunată precum
aceea pe care am trăit-o.