Tot întorcându-și fruntea după soare,
O floare albă se rotea cântând,
Plutind cu brațele unduitoare,
Cu frunzele de aur și de vânt.
Priveam mirat cum fruntea i se-nclină
Și cum mireasma blândă și-o purta.
Atât de mult se-asemăna-n lumină
Cu fruntea albă și cu mâna ta!
Refren:
Dă-mi degetele tale
De petale ninse și de vânt,
Dă-mi ochii tăi, în care
Stelele-s aprinse de-un cuvânt.
Dă-mi lumina cea lină,
Dă-mi floarea ce se rotea
Și purta, senină,
O petală spre cer cu ea.
Dă-mi floarea ta, să o confund cu focul,
Petalele să ți le urc spre cer,
Să-ncercuiesc cu mâna dreaptă locul
Luminii începătoare din eter.
Fii floarea mea aprinsă ca un soare
Pe cerul meu înmărmurind etern,
În timp ce razele ocrotitoare
Se cern peste păduri de vis, se cern...
(Refren)
Tot întorcându-ți fruntea după soare,
Priveam mirat, mirat...