Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.
Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.
Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !
Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost venind prin vis.
Nu-s frumoase zilele, nici calme
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !
Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,
Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.
Vino-ncet ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă, pe zăplaz !