Am fost plecat, dar totuși1 am aflat
Că nu mă mai iubești, nu mă mai iubești;
Te-am căutat și-am înțeles:
Ți-e teamă să-mi vorbești.
Ce trist era când te visam și-nțelegeam
Că n-are rost, n-are rost;
Încep să cred că nu vom retrăi
Nimic din tot ce-a fost.
(Refren:)
Nu mai vreau să te-ntâlnesc,
Nu mai vreau să te iubesc,
Nu te mai doresc, nu te mai doresc;
Cât am fost plecat,
Nu m-ai așteptat
Și m-ai înșelat.
(bis)
Aș dori din piept să scot, să scot
Inima cu dor cu tot,
Și s-o pun în pieptul tău să-l simți,
Să simți ce simt și eu.
Iar atunci, nesimțitor,
Am să resping al tău amor,
Și-am să fac precum faci tu:
Tu să plângi, eu să zic nu.
(Refren x3)
1. „Dar totuși” e o formulare redundantă. Se recomandă „și totuși” sau doar folosirea unuia dintre ele, fie numai „dar”, fie numai „totuși”.