Știi bine c-atunci când mi-ai spus: „S-a sfârșit”
Un cuvânt nu ți-am spus,
Cu nu știu de unde puteri ți-am zâmbit,
Și-am privit cum te-ai dus.
Dar azi, când din visul urât mă trezesc
Și nu văd decât golul rămas,
Azi mă întreb fără tine cum am să trăiesc,
Mă întreb cum am putut să te las.
Nu se poate...
Să-mi ia altcineva tot ce-aveam eu mai bun,
Nu se poate...
Gândul cel mai curat să n-am cui să-l mai spun,
Nu se poate !
Nu e drept să iei ultimul galben al unui sărac
Când în el își făcuse comoara,
Să-i furi orbului bățul ce-l poartă toiag
Sau scripcariului să-i spargi vioara.
Nu se poate...
Să-i ceri florii să râdă când calci peste ea,
Nu se poate...
Să-ți stropești drumul vieții cu lacrima mea,
Nu se poate !
Spune-i că, deși mi-a luat tot,
Îi dau tot ce mai vrea,
Fiindcă totul nu înseamnă nimic
Nici așa.
Dar să-mi lași deznădejdea ca ultim popas
Și să nu fii cu mine în ultimul ceas
Nu se poate !
Nu te las, nu te las...