Ți-amintești mirosul sfânt de tei
Și amurgul revărsat în ochii mei,
Străzile de-argint pe care alergam,
Aerul vibrând de atâta cânt?
Ce grăbiți eram pe-atunci, mai știi?
Noaptea luneca, învolburată-n zi,
Mâinile ardeau de-atâtea mângâieri.
Spune-mi, cât din toate acestea îți mai amintești?
Nu, nu e drept să fi uitat
Acele zile care
Ca magice cristale luminau.
Nu, nu pot crede c-au pierit
Ca un abur rătăcit,
Toate câte ne-au unit.
Ți-amintești cum mă strigai pe-atunci,
Cum vroiai să fie nopțile mai lungi?
Toate-n jur cântau, când noi tăceam uimiți,
Și păream să fim mult prea fericiți.
Toate acestea să fi fost doar vis,
O fereastră către un tărâm promis?
Ție-ți pare acum fragmente de povești.
Spune-mi că din toate acestea îți mai amintești!
Nu, nu e drept să fi uitat
Acele zile care
Ca magice cristale luminau.
Nu, nu pot crede c-au pierit
Ca un abur rătăcit,
Toate câte ne-au unit.
Nu, nu e drept să fi uitat,
Să pierzi din amintire
Comorile din clipele de-atunci.
Nu, nu se poate destrăma
Tot ce ai clădit cândva,
Nu e drept să fie așa!