Muzica: Paul Surugiu
Versuri: Adrian Artene
În grădina Lumii, Ceru-ngenunchează
Dumnezeu cu alb iarna o pictează
El o zugrăvește cu lumini perlate
Ca pe un tablou din vremuri uitate.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.
Lumânări din soare se aprind în zare
Munții se gătesc ca de sărbătoare
Zboară lin în stoluri albe flori de smirnă
Ca-ntr-o rugăciune, brazii se închină.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.
Iarnă, rugăciune, tu, albă minune
Ai zăpezi de vis și-un Crăciun promis
Straie de mătase, Dumnezeu îți coase
Și te înfășoară-n broderii frumoase.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.