Nopţi albe de satin, fără de sfârşit,
Scrisori pe care le-am scris făra intenţia de a le trimite.
Frumuseţe pe care n-am văzut-o niciodată înainte cu ochii aştia
Exact care e adevărul, nu-mi mai pot da seama.
Căci te iubesc, da, te iubesc, o, cât te iubesc!
Uitându-mă la oameni, unii ţinându-se de mână,
Prin ceea ce trec ei nu pot înţelege.
Unii încearcă să-mi spună gânduri pe care nu le pot justifica
Exact ce vrei să fii vei fi în cele din urmă.
Şi te iubesc, da, te iubesc,
O, cât te iubesc, o, cât te iubesc !
Nopţi albe de satin, fără de sfârşit,
Scrisori pe care le-am scris făra intenţia de a le trimite.
Frumuseţe pe care n-am văzut-o niciodată înainte cu ochii aştia
Exact care e adevărul, nu-mi mai pot da seama.
Căci te iubesc, da, te iubesc!
O, cât te iubesc, o, cât te iubesc !
Căci te iubesc, da, te iubesc!
O, cât te iubesc, o, cât te iubesc !
Respiră profund
Întunericul ce se lasă
Priveşte luminile cum se sting
În fiecare cameră
Oameni ce zac în pat
Se uită în urmă şi se plâng
Încă o zi irosită,
Energie consumată.
Amanţi plini de pasiune
Se luptă ca unul,
Singuraticul plânge după iubire
Şi nu are nici una,
O tânără mamă îşi ia-n braţe
Si-şi alăptează fiul,
Persoanele în vârstă
Îşi doresc să fie tinere.
Sfera cerească fără inimă
Ce stăpâneşte noaptea
Înlătură culorile
Din vederea noastră,
Roşul e gri şi
Galbenul alb,
Dar noi hotărâm
Care e cea adevărată
Şi
Care e o iluzie.