Tu ești acea respirație,
care îmi taie răsuflarea
singurul nume ce îmi vine în minte
cânt caut cuvinte
și am văzut nori purtați în depărtare
și tu ești cerul care a rămas
lumina care plânge în ochi,
atunci când plouă cu soare
Tu ești zăpada care a albit
zilele mohorâte al unei povestiri
primăvara care s-a trezit
parfumul tău îl am în amintire
Tu ești sensul vieții mele,
a ceea ce am fost împreună cu tine,
între oameni și lume
tu ești culmea și adâncul,tu
mai întâi tu,
și nimic mai mult,
nimic ca înainte ...
Tu vei fi pentru totdeauna
păcatul meu original,
în această cursă pentru viață
tu ești munca mea la negru
eu nu mă pot lipsi de tine
te vreau pe tine
și mă doare
noaptea târziu când citesc
gândurile tale cu ale mele.
Tu ești câinele uituc
pe care l-am lăsat pe stradă
și din acea zi plătesc scump
și mă urmează ori unde mă duc
Tu ești sensul vieții mele
a ceea ce am fost cu tine împreună
între oameni și lume,
Tu ești culmea și adâncul, tu
mai întâi tu
și nimic mai mult
nimic mai mult ca înainte
Dacă te întorci aici
tu nu te întoarce
suntem săgeți
care nu se întorc
frunze uscate pe stradă
pe care nu le poți repune
pe ale lor ramuri
trecutul este sarea
ce se topește
pentru a da aromă viitorului
tot ceea ce a fost
nu se pierde
să nu pierzi
nimic din ceea ce e dincolo de ziduri
Tu ești sensul vieții mele
a ceea ce am fost cu tine împreună
între oameni și lume
Tu ești culmea și adâncul, tu
mai întâi tu
și nimic mai mult
nimic după și nimic înainte
tu care nu rimezi cu nimic, tu
nimic mai mult
nimic mai mult
nimic mai mult