Negru Vodă și-a lui ceată,
Toți voinici cu fruntea lată,
Și cu ghioage groase, drepte,
Și cu plete lungi pe spete,
Suie creasta munților,
Munților, cărunților,
Și trecând peste hotare
Voinicilor strigă tare:
Alelei, voinicii mei,
Mândri puișori de zmei,
Ia vedeți cele câmpii
Smălțate cu iasomii,
De dușmani ce sunt cuprinse
Și de flăcări ce-s încinse.
Acolo-s ai voștri frați,
Toți voinici ca brazii-nalți.
Ascultați suspinul lor,
Jalea și-al lor aprig dor,
Ghioagele vi le-apucați,
Arcele vi le-ncordați,
Foc în dușmănime dați,
Și din țară-i alungați,
Și din țară-i alungați,
Și pe frați de ei scăpați.
Ostașii, cum auzeau,
Ghioagele și le-apucau,
În dușmani se năpusteau,
Ca pe-o pleavă-i vânturau...
Pe câmpii cu iasomie,
Când stă soarele-n chindie,
Ca frați buni se-mbrățișau,
Și țara... o stăpâneau.