Iat-o poveste care-ncepe seara,
Toamna și iarna, vara, primăvara,
Cu-n felinar ce arde în tăcere,
Mereu șoptindu-și tainica veghere.
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Când doru-i tot și altceva nu este,
Atâtea zile trec fară de veste,
Nu-i chip oriunde-ar fi să înnopteze,
Somnul e blând să nu îl lumineze.
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Dar amintește-ți iar de vremi trecute,
De acele nopți de veghe dispărute,
Cum felinarul din fereastra ta,
Erai chiar tu și-n tine se-auzea:
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Dormi iubirea mea,
Tot nu te știe nimenea,
Și-n noaptea asta în doi,
Tot legănați de vise moi,
Dorul va uita de noi.
Dorul va uita de noi.