Încă e ceva în mine,
Cred că e o speranță.
„Nu mă uita”, ea spune, eu tac
Acolo, în depărtare,
O voce care răgușește îmi spune „nu renunța”,
Eu ascult,
Într-un vis, greoi și tăcut,
Pășesc pe o pojghiță subțire de gheață,
Piedici în calea mea, privirea mi-e răvășită.
Pășesc printre vini,
Cât de mult viața ne va zdrobi, ne va despărți,
De câte ori ne va pune la pământ, de câte ori ne va arunca în lături?
Inima mea cât de departe va bate și se va opri?
De câte ori va crede, de câte ori va uita?