Naturaleza muerta [Romanian translation]

Nici n-a răsărit soarele,

și Ana și Miguel

sunt deja în flăcări.

Ea deasupra lui,

bărbat și femeie,

topesc patul.

Și marea, care e nebună după Ana,

preferă să nu se uite.

Gelozia ei nu va ierta

nici apa, nici algele, nici sarea.

La răsărit,

Miguel e deja

În a sa barcă.

”Dă-mi un sărut, iubire,

și așteaptă liniștită

lângă plajă.”

Și marea murmură pe limba ei:

”Blestemat pescar!

Ia-ți adio de la ea,

nu vreau să-mpart cu tine inima ei.”

Și plânse ea, și plânse, și plânse pentru el,

și așteptă, și așteptă, și așteptă în picioare

pe țărm, să se întoarcă Miguel.

Se spune în sat

că acea stâncă albă e Ana,

acoperită de sare și corali,

așteptând pe plajă.

Nu mai aștepta, fată de piatră,

Miguel nu se va întoarce.

Marea îl ține prizonier,

căci nu vrea să-l cedeze unei femei.

Și plânse ea, și plânse, și plânse pentru el,

și așteptă, și așteptă, și așteptă în picioare

pe țărm, să se întoarcă Miguel.

Sunt chiar oameni care se jură

că, atunci când e furtună

și valurile se stârnesc,

e Miguel, care luptă până la moarte cu marea.

Și plânse ea, și plânse, și plânse pentru el,

și așteptă, și așteptă, și așteptă în picioare

pe țărm, să se întoarcă Miguel.

Și plânse ea, și plânse, și plânse pentru el,

și plânse ea, și plânse, și plânse pentru el,

și plânse ea, și plânse, și plânse privind spre mare.