În această gri, gri lume, unde nimeni nu cântă,
Am văzut chipul unei păpuşi umane.
Ochii îi erau de sticlă, iar părul ei, de aur,
De pe-ale ei dulci, moi buze, poţi auzi acest cântec pornind:
Nanana nana, nanana nana, nanana nana, nanana...
Într-un loc în care iadul e prin preajmă,
I-am atins mâna, era scumpă, ca de prunc.
Acolo ea m-a sărutat, puteam simţi cântecul pornindu-mi din gât.
Ea a cântat pentru mine:
Nanana nana, nanana nana, nanana nana, nanana...
Tăticul mi-a zis: "Dacă vrei să trăieşti,
Mai bine n-o atinge, asta nu-i o păpuşă."
Adevărul e, băiete, că sunt un prost nenorocit,
Am lăsat-o urmă pe cea care-am iubit-o, cântând:
Nanana nana, nanana nana, nanana nana, nanana...
Spune-mi care-i acel lucru ce mă aduce înapoi la tine,
Spune-mi care-i acel lucru, nu pot înceta să te iubesc.
Spune-mi care-i acel lucru ce mă aduce înapoi la tine,
Spune-mi care-i acel lucru, nu pot înceta să te iubesc!
Deci du-mă înapoi pe tărâmul tău,
Unde lebăda neagră o iubeşte pe cea pe care-am pierdut-o.
Generaţia mea cântă, cu radioul deschis,
Melodia păpuşii umane:
Nanana nana, nanana nana, nanana nana, nanana....