Umbra prena de ammentu,
deo faeddo che i'su 'entu
ca so nìnnidu de àrvures
in anderas de su tempus.
Deo, terra de antiga pitzinna,
fintza muda e sufrende, so bia.
In su sonnu 'e su nuraghe
so una 'oghe chena paghe
e m'acero in su silentziu meu,
in su sabore de s'avrèschida.
Su passadu si'che morit cun a mie
ma sa notte jughet semper sa die.
E in sa terra mia ferida
faghet nàschere sa vida:
de fadiga e temporadas
est pigadu custu isetu meu.
A su viàgiu de sa zente, zente mia,
so istrintu comente a una pupia.
A su viàgiu de sa zente, zente mia,
so istrintu comente a una pupia,
comente a una pupia.