Ce-ai să te faci, iubite, mâine,
În casa foșnetului mut,
Lipsit de-ambrozie și pâine,
De voluptosul meu sărut?
Ce-ai să te faci, dacă suspine
S-or grămădi pe gând și mers,
Și-având nevoie atunci de mine,
Vei ști că rostul meu s-a șters?
Ce-ai să te faci atunci, iubite,
Când băutura care-ți sunt
Se va sfârși, în tăinuite
Și sparte forme de pământ?
Ce-ai să te faci, când desfrunzită
Voi fi altar fără scântei,
Asprime rece și tocită
Ori numai așchie de stei?
Ce-ai să te faci, ce-ai să te faci,
Ce-ai să te faci, iubite?
Ce-ai să te faci, iubite, iară,
Lipsit de-un cald cuvânt ritmat,
Cu care adâncu-mi de vioară
Din prag mereu te-a-ntâmpinat?
Ce-ai să te faci, stingher în poartă,
Privind în urmă ca prin fum
La amuleta care-i spartă?
Am îngropat-o lângă drum.
Ce-ai să te faci, iubite, mâine,
În casa foșnetului mut,
Lipsit de-ambrozie și pâine,
De voluptosul meu sărut?
Ce-ai să te faci, dacă suspine
S-or grămădi pe gând și mers,
Și-având nevoie atunci de mine,
Vei ști că rostul meu s-a șters?
Ce-ai să te faci, ce-ai să te faci?
Ce-ai să te faci, ce-ai să te faci?