Și-acum, când toate se sfârșesc
și cade ultima cortină,
prieteni, vă mărturisesc
că n-am simțit nicicând vreo vină.
Viața mi-am trăit din plin,
pe drumuri ce le-am ales eu,
fără să-ncerc să mă rețin.
în felul meu.
Regrete? Poate am avut,
dar fără multă importanță
și am făcut numai ce-am vrut,
până la ultima instanță.
Pașii făcuți eu i-am ales
cu grijă, fiindc-așa-m vrut eu,
să aibă toate-un înțeles
în felul meu.
Și cred că știți cum s-a-ntâmplat
când, făr-să mestec, am mușcat.
Dar, de vreodat-m-am îndoit,
scuipat-am ce am înghițit.
În loc să-ndrept, am rămas drept
în felul meu.
Și am iubit, am râs și-am plâns,
toate din plin, chiar de-am pierdut,
dar lacrimile, când s-au stins,
e amuzant, ca la-nceput,
de mă gândesc la ce-am făcut,
căci recunosc, doar ce-am vrut eu,
timid n-am fost, că că n-am putut.
E felul meu.
Ce-i un bărbat? Ce are-n el?
Fără cuvânt, n-are nici țel.
Spune ce crede, negreșit,
Nu-ngenunchează la cerșit
și ați văzut, nu am căzut!
E felul meu.
Așa-m fost eu.