Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.
După aceea au început să cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.
Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.
Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.
Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.
Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.
Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.
O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbătând eternul...