Vântul îmi bate-n valiza mea
şi pe drumul meu sunt multe gropi
Am văzut străzi multe, am văzut biserici multe,
dar cele mai frumoase erau la noi.
Satul meu e departe la capătul celălalt al lumii
şi casa mea nu e decât un cântec.
Precum zăpada, visele se topesc
beţi, fraţii mei, vagabonzilor...
Din Caraibe în Filipine
mi-am târât carcasa puţin
dar drumurile ce duc spre dealurile noastre
aveau pietre dulci picioarelor mele goale
Prietenii mei din celălalt capăt al lumii,
desigur că ei m-au uitat
Le spun printr-un porumbel voiajor
Beţi, fraţii mei, în sănătatea lor.
Vântul îmi bate-n valiză
dar totuşi norocul meu a venit des
şi este curajos orice s-ar spune
însă nu-nseamnă să dormi pe jos.
Sărăciei îi lipseşte mult farmecul
dar iarba-i dulce pe la săraci
Nu există vorbe, ci multe lacrimi
Veniţi, fraţii mei, spuneţi-mi adio