Noaptea treceau orele vorbind în șoaptă eu și tu
și zorii, printre mângâieri și discuții, nășteau in mine.
Căutam un pic de muzică la radio
și tu, care preparai mereu cafeaua pentru mine,
iar eu abia ieșit din casa ta mă visam deja cu tine.
Trăiam o autentică magie;
In fiecare zi știam ceva de tine.
Iubitoare de viață
și tu iubita vieții mele,
noi descopeream ceea ce nu este.
Problema e că totul trece și pleacă
și că se-ntoarce gri cerul albastru.
Ne rămân amintirile:
momente care nu se vor mai întoarce.
Imi amintesc de cate ori am spus
că nimic în lume nu ne va schimba vreodată...
Prietenii care ne auzeau cum vorbeam
"sunt nebuni cei de acolo"!
Și eu cate mă pierdeam în corpul tău, și tu-ți lansai simțurile în libertate.
Cufundați în liniștea nopții orașul dormea.
Viața e făcută din momente,
de lucruri intre vis și realitate;
Dar doar când pierzi, când nu poți să te întorci în trecut,
înțelegi ce valoare au toate acestea.
Acum știu ce-nseamnă nostalgia
care cu blândețe coboară în suflet,
luminează amintirile:
momente care nu se vor mai întoarce.