Ämmänhauta [Romanian translation]

Odată, sub lună și soare,

Diminețile vieții scădeau.

În codrul magic,

La marginea Vesilahti,

Era un vraci,

Un vrăjitoare pricepută,

Dar n-avea odihnă,

Nicio zi doar pentru ea.

Voia să aparțină,

Voia să fie înmormântată,

Cadavrul ei să fie luat,

Purtat departe de ceilalți.

Când voi fi un cadavru,

Când zilele mi-au trecut,

Purtați-mi trupul departe,

Când cade noaptea...

Cel ce trece pe lângă mormântul meu,

Oricine ar fi,

Asta trebuie să faci,

Altfel lucruri înfricoșătoare ți se vor întâmpla.

Dar când zorii apar

Și noaptea a trecut,

Acolo-mi va fi mormântul,

Acolo voi fi întinsă,

Moartea ia ce-i aparține,

Vraciul, în brațele ei,

Deci patru bărbați îl iau

Și duc trupul neînsuflețit al vrăjitoarei.

Dar e lumină printre nori,

Primele raze ale zilei,

Deci e timpul să zacă să se odihnească,

Să facă loc morții

După sute de ani.

În pădurea magică,

La marginea Vesilahti,

Știința uitată,

Amintirea transformată într-o poveste,

Purtată spre lumina lunii,

Îngropată înainte de răsărit.

x 2

Cel ce trece pe lângă mormântul meu,

Oricine ar fi,

Asta trebuie să faci,

Altfel lucruri înfricoșătoare ți se vor întâmpla.

Va trebui să rupi o ramură,

Să pocnești o creangă de scoruș,

Să rupi o ramură de mesteacăn,

Să așezi o rămurică de pin pe mormânt...