Am vrut doar să mă distrez
Învăţând să zbor, învăţând să alerg,
Mi-am lăsat inima să aleagă calea
Când am fost tânăr.
Adânc în interior trebuie să fi ştiut mereu
Că aceasta ar fi inevetabil,
Să-mi câstig tresele ar trebui să plătesc,
Şi să-mi suport sufletul.
Ştiu că nu sunt singurul
Care regretă lucrurile pe care le-a făcut,
Câteodată simt că sunt doar eu
Cel care nu suportă reflexia pe care o vede.
Aş dori să pot trăi puţin mai mult,
Să privesc sus spre cer, nu doar podeaua,
Simt că viaţa mea trece fulgerător pe lângă mine,
Şi tot ce pot face este să privesc şi să plâng.
Mi-e dor de aer, mi-e dor de prietenii mei,
Mi-e dor de mama, mi-e dor când
Viaţa era o petrecere de aruncat,
Dar asta a fost în urmă cu un million de ani.
Când mă plimb în jur pe toate străzile
Unde am crescut şi mi-am găsit picioarele,
Ei nu mă pot privi în ochi,
Este ca şi cum sunt speriaţi de mine.
Încerc să mă gândesc la lucrurile de spus,
Ca o glumă sau o amintire,
Dar ei nu mă recunosc acum
În lumina zilei.
Ştiu că nu sunt singurul
Ştiu că nu sunt singurul
Care regretă lucrurile pe care le-au făcut,
Câteodată simt că doar eu sunt
Cel care niciodată nu a devenit ce au crezut ei că ar fi.
Aş dori să pot trăi puţin mai mult,
Să privesc sus spre cer, nu doar podeaua,
Simt că viaţa mea trece fulgerător pe lângă mine,
Şi tot ce pot face este să privesc şi să plâng.
Mi-e dor de aer, mi-e dor de prietenii mei,
Mi-e dor de mama, mi-e dor când
Viaţa era o petrecere de aruncat,
Dar asta a fost în urmă cu un million de ani.
Un milion de ani în urmă