Mi-e dor de ea, ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui.
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.
Aștept trecutele iubiri,
Conturul brațelor subțiri
Și părul amintind de ploi,
Și vechea urmă din noroi.
Dar urma ei s-a șters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uși
De greieri sau de cărabuși?
Mi-e dor de ea, ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui.
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.