O, țara mea! Eşti verde şi innorată, curată şi străveche, o țară şi-un popor.
O, țara mea! Un colț uitat de timp eşti, în care dormitează țărani şi marinari
la focul din cămine. Aici încep să râdă pădurile de stejar.
Precum o frunză-n vânt eşti, curaj şi deznădejde, o, țara mea!
O, țara mea! Țesându-ți istoria, morar şi călăreț adevărul ți-au păstrat.
O, țara mea! Salută largul mării, apoi ascultă vântul şi-așterne-te la drum.
Spre-o țintă fară nume, în şiruri nesfârșite, mulțimi de oameni merg
spre alte locuri triste; cărări ce duc niciunde, o, țara mea!
O, țara mea! În nopțile de iarnă se zbat în agonie şi tânăr şi bătrân,
O, țara mea! Legendele, martirii, aşteaptă alte vremuri, păşind tăcut şi rar.
Pentru pământ şi datini, se naște şi-apoi moare nadejdea-n viitor.
Precum o frunză-n vânt eşti, curaj şi deznădejde, o, țara mea!