În nopțile cu lună și garoafe,
din Ayamonte până în Villa Real,
fără țintă, prin râu,
între suspine, un cântec vine și pleacă,
ce-l cântă Maria iubind un andaluz,
Maria e bucuria și agonia Sudului.
Care a cunoscut acel bărbat
într-o noapte de vin verde și căldură
și-ntre palmas și fandangos
o prinse-n plasă,
i-a zăpăcit inima
Și pe plajele Insulei
s-au pierdut amândoi,
unde se rup valurile
i-a sărutăt gura și i s-a lăsat.
{Refren}:
Aaai, Maria portugheza,
din Ayamonte până în Faro
se aude acest fado prin taverne
unde ea bea vin amar.
De ce cântă ea cu tristețe?
De ce acei ochi închiși?
Pentru o dragoste nenorocită,
de-aia cântă, de-aia suferă.
Fado! că-mi lipsesc ochii lui
Fado! că-mi lipsește gura lui
Fado! c-a plecat spre râu
Fado! că s-a dus pe întuneric
Se zice că a fost 'te iubesc' al unui marinar
cauza suferinței ei
care-ntr-o noapte a plecat după creveți
în bărci de contrabandă
Și-n umbrele râului a răsunat o împușcătură
Și din acea suferință
s-a născut tânguirea acestei cântări.
{Refren}