Imaginează-ţi o perioadă neagră, fără iubire,
Căutând o noapte bună pentru beţie,
Iar viaţa ta o sticlă o faci ca să-ţi fie,
Şi zorii îi aştepţi să prinzi o aţipire.
Şi e-o melancolie,
Ce-n urmă-ţi o să vie.
O oră şi-ţi dă pace,
Dar ştii că se va-ntoarce.
Imaginează-ţi că-i nevoit să-ţi plece un amic
De care probabil n-o să mai auzi.
Nu ştii: să plângi se cade sau să-ncerci să râzi?
Ai de zis mii de lucruri, iar tu doar taci chitic.
Şi e-o melancolie
Ce-ţi ţine companie,
Îţi dă mereu dreptate,
Dar în schimb va cere şi stelele, poate.
Şi e-o melancolie,
O oră ce-a plecat
Sau un an de uitat,
Singur, într-un bar, prin beţie.
Imaginează-ţi că, brusc, într-o zi, pe stradă,
Întrebi dacă această viaţă e unica.
Vorbeşti o limbă care-i străină pentru ceilalţi,
Chiar dacă eşti la o sută de metri de casă.
Şi e-o melancolie,
Amică sau nu, cine ştie?
E tot ce îţi rămâne,
Când nu-ţi ajunge-o lume.
Şi e-o melancolie,
E o periferie,
Doar ea se simte-n tine,
Când nu-ţi e deloc bine.
Imaginează-ţi acum, după-atâtea cuvinte,
Că-n spatele uşii, iubirea te-aşteaptă cuminte.
Nu poţi face nimic, totul a fost prevestit,
În fond pentru asta până-acum am trăit.
Imaginează-ţi că lumea, preţ de-o clipă sau lună,
Te uită, pe nume nu mai ştie să-ţi spună.
Iar seara, acasă, singur ca un câine,
Mănânci ca să nu mori, câte un colţ de pâine.
Şi e-o melancolie
Dăruită la toţi, un pic mie,
E singura răbdătoare,
Când timpul n-are stare.
Şi e-o melancolie,
Ce să te ducă ştie,
E-un tren un pic vrăjit,
În care urci doar când ai greşit.