Încă nu-mi vin în fire de noaptae trecută,
Am zburat în urma ta, dar dacă mă prăbușesc nimănui nu i se pare ciudat,
Am un sentiment, dar, crede-mă, nu-l pot desluși,
Cred că e nou, ah, moartea mi se potrivește.
Nu pot trece peste, nu pot trece peste tine,
Când te sărut nu mă satur de tine,
Am încercat să ajung la tine, ai dispărut, am crezut că te-am prins,
Acum, deși spui ”Vino”,
Nu pot trece peste, nu pot trece peste tine,
Când te sărut nu mă satur de tine.
Încă nu pot dezlega misterul, deși de fapt nu vreau să întreb,
N-ai fost nicicând aici, tu chiar crezi că acum ai dispărut?Î
Într-o zi, în miezul dimineții nu m-am putut trezi,
Am pierdut noțiunea timpului, ah! moartea mi se potrivește.