Llegará [Romanian translation]

Câte persoane trebuie să plece ca să învăț să spun adio?

Câte greșeli mai lipsesc până să-mi cer scuze?

Lupt ca să trăiesc stabil, dar la nimic nu-mi folosește,

Dacă totul pare stabil, dar niciodată eu.

Când cel mai bun lucru care ți se va întâmpla, deja ți s-a întâmplat,

Și dacă celei mai bune întrăbări i-am spus nu,

Eu vreau ca înainte să mă aleagă,

Înainte să mă prefere,

Pentru că ceea ce alegem o facem cu inima.

Numim „e de ajuns” dorința de a nu lupta.

Fără puțină umbră, niciodată nu-i lumină,

Ne petrecem viața plecând doar, ca să spune mult mai puține

Și să terminăm făcând jumătatea.

Dacă spunem să ne vedem, o terminăm rău;

Dacă facem pe orbii, chiar va fi fatal;

Dacă facem ce ne dorim, se naște frica,

Dar prefer acea frică decât să nu ne mai iubim niciodată.

Sigur că nu pot să văd cum totul se termină,

Pleci când totul ajunge și ajung când tu pleci.

Sigur că totul depinde de felul în care e privit,

Dacă cerul e doar cer, de ce nu pot să-l ajung?

Separă mai mult fiecare strigăt pe care chiar ni-l dăruim,

Decât acea întreagă distanță care nu se va scurge în veci.

Dacă rupem tot ceea ce reparăm,

Vom fi numai bucățele, nu jumătăți.

Nu pot să-mi petrec întreaga viața

Gândindu-mă că tot ceea ce se întâmplă e din întâmplare.

Trăiesc cu un „însă” înainte de toate,

Însă dacă nu lupt nicicând, te asigur că nu voi ajunge.

Căci dacă încă înlătur pietre de pe drum,

E pentru că încă mă gândesc că nu vei fi în urmă.

Să nu-ți fie frică că vei uita cine ești,

Pentru că eu chiar pot să-ți amintesc.

Nu-mi e de folos la nimic să știu unde sunt,

Îmi e mai de folos să știu pe unde merg.

Dacă vezi că fac câțiva pași înapoi,

E ca să merg măcar în același timp cu tine.

Ceea ce mă doare e ceea ce sunt,

Am ce-mi mai bun și nu-mi servește.

Dacă se spune că vorbele zboară,

O să învăț să zbor în caz că într-o zi te pierd.

Sigur că nu pot să văd cum totul se termină,

Pleci când totul ajunge și ajung când tu pleci.

Sigur că totul depinde de felul în care e privit,

Dacă cerul e doar cer, de ce nu pot să-l ajung?

Separă mai mult fiecare strigăt pe care chiar ni-l dăruim,

Decât acea întreagă distanță care nu se va scurge în veci.

Dacă rupem tot ceea ce reparăm,

Vom fi numai bucățele, nu jumătăți.

Nu pot să-mi petrec întreaga viața

Gândindu-mă că tot ceea ce se întâmplă e din întâmplare.

Trăiesc cu un „însă” înainte de toate,

Însă dacă nu lupt nicicând, te asigur că nu voi ajunge.

Căci dacă încă înlătur pietre de pe drum,

E pentru că încă mă gândesc că nu vei fi în urmă.

Să nu-ți fie frică că vei uita cine ești,

Pentru că eu chiar pot să-ți amintesc.

O dată m-am întrebat dacă aveam încredere în cineva,

Nu am putut alege pe nimeni, m-am privit doar.

Altă dată te-am întrebat: „Vrei să-mi fi alături la rele*?”

Și nu mi-am spus nimic și mi-ai răspuns bine.

Uneori nu e ceea ce am nevoie ci ceea ce îmi ofereai,

Vreau să am ceea ce necesit cel mai puțin.

De asta am căutat lucrurile care îmi făceau rău cel mai mult,

Am învățat puțin de la el și am rănit la rândul meu.

Și am rănit la rândul meu.

Și am rănit la rândul meu.