Dragostea mea,
ancoră grea,
ține-mă strâns;
toate mă dor:
gura - de dor,
ochii - de plâns.
Dragostea mea!
Vântul căzu -
poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer,
fără puteri,
ca la-nceput.
Liniște-n cer.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
Nu mai visez.
Singurătăți...
Nu mi te-arăți,
nu-mi trimiți vești.
Cât fără rost!
Oare ai fost?
Oare mai ești?
Nu mi te-arăți.
Oare mai ești?
Oare ai fost?
Oare mai ești?
Oare mai ești?
Nu mi te-arăți.
Oare ai fost?
Oare mai ești?