M-am așezat sub becul cel mai puternic
ca să mă vezi și să știi:
să nu poți spune vreodată
că ți-am ascuns stângăciile mele,
asimetriile și zonele imperfecțiunii.
Fiecare sărut a fost definit.
Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei.
Atât de limpede îți stau în față,
încât îmi poți vedea durerea și bucuria,
ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru,
înotând în cristalul trupului meu.