Limites [Romanian translation]

Din cîte străzi descind crepusculare,

pe una am păşit ultima dată,

nebănuind măcar. Mă-ntreb pe care.

Din calea mea nu-i semn să mă abată,

supus atotputernicelor norme

care imprimă tainică măsură

pe ale vieţii umbre, vise, forme,

şi le desfac aşa cum le făcură.

Cînd toate-şi au scadenţa şi sorocul,

şi curg inexorabil spre vecie,

în urma noastră cui lăsa-vom locul,

şi pentru cîtă vreme, cine ştie?

Din cîte cărţi prind magice contururi

cînd cu penumbre noaptea le dilată

prin geamurile cenuşii, de-a pururi

e una ce nu vom citi vreodată.

Sunt uşi la miazăziuă ruginite

şi oale-n care-au fost odată plante,

ce-mi sunt inaccesibile, oprite,

ca pietrele cu scrieri sacrosante.

O poartă ai închis pentru vecie,

şi nu te-o oglindi această rază:

s-alegi un drum răscrucea te îmbie,

dar cvadrifrontul Ianus o veghează.

Din cîte amintiri ţi se adună,

inevitabil una e pierdută:

nici albul soare, nici gălbuia lună,

să-i vezi lucirea nu te mai ajută.

Iar graiul tău să-ngîne n-o să poată

pe-al persului, ori păsării, ori florii,

cînd seara, în lumina dispersată,

vei aspira cu verbul către glorii.

Dar Ronul undelor necontenite,

şi lacul meu de neuitat, Lemanul?

Pierdute-s ca oraşele hitite,

sau cele pune, ce-a distrus romanul.

Se estompează, sîmt, ca o rumoare,

mulţimile vuind prin ceaţa deasă:

tot ce mi-a fost iubire şi uitare,

moment şi culme, inimă şi casă.

(1964)