Mult aşteptata beznă cade
lansând umbre pe pereţi
în ora amurgului sunt singură
Stând lângă şemineu
jăraticul mort îmi încălzesc faţa
în această liniştită solitudine
toată lumea de-afară sucombă
Totul se întoarce iar la mine
într-o jale
Ca un înger ce trece prin camera mea.
Pe jumătate trează, pe jumătate visând,
revăzând scene de mult uitate
ca prezentul să alerge în trecut
azi şi atunci se încolăcesc
jucând feste prin mintea mea.
precum jăraticul ce se duce
dragostea era un prelungit adio
Şi totul se întoarce la mine diseară
într-o jale
Ca un înger ce trece prin camera mea
Închid ochii
şi imaginile amurgului se duc
prea curând
Ca un înger ce trece prin camera mea...