Într-o mohorâtă și ploioasă zi de toamnă,
Un cerb galopa prin oraș.
El alerga pe zgomotosul pavaj
Ca o săgeată printr-o pădure ruginie.
Întoarce-te, cerb al pădurii, la dorința mea!
Du-mă degrabă, cerbule, în al tău tărâm cerbesc,
Unde pinii către cer tânjesc, unde ”a fi” și ”a nu fi” trăiesc.
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!
El alerga, și puternicele-i coarne
Atingeau norii cenușii.
Și părea că, deasupra lui,
Cerul se însenina.
Întoarce-te, cerb al pădurii, la dorința mea!
Du-mă degrabă, cerbule, în al tău tărâm cerbesc,
Unde pinii către cer tânjesc, unde ”a fi” și ”a nu fi” trăiesc.
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!
Se zice că minuni nu sunt,
Și ploaia șterse urmele de cerb.
Doar că eu știu: el la mine va veni!
Ajunge să crezi, și basmul se va adeveri!
Întoarce-te, cerb al pădurii, la dorința mea!
Du-mă degrabă, cerbule, în al tău tărâm cerbesc,
Unde pinii către cer tânjesc, unde ”a fi” și ”a nu fi” trăiesc.
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!
Întoarce-te, cerb al pădurii, la dorința mea!
Du-mă degrabă, cerbule, în al tău tărâm cerbesc,
Unde pinii către cer tânjesc, unde ”a fi” și ”a nu fi” trăiesc.
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!
Du-mă degrabă acolo, cerb al pădurii!