Les feuilles mortes [Romanian translation]

O, cât aș vrea să-ți mai aduci aminte

De zilele ferice când ne eram iubiți,

În vremea aceea viața era mai frumoasă

Și soarele mai cald ca cel de acum.

Frunzele moarte se aștern covor,

Tu vezi? Că eu n-am uitat,

Frunzele moarte se aștern covor,

Amintirile, regretele la fel.

Iar vântul din nord ni le poartă

Prin recea noapte a uitării

Tu vezi? Că eu n-am uitat

Cântecul pe care mi-l cântai.

Frunzele moarte se aștern covor,

Amintirile, regretele la fel.

Iar iubirea mea tăcută și fidelă

Zâmbi mereu și mulțumi vieții.

Cât te iubeam! Erai așa frumoasă!

Cum ai fi vrea să te uit?

În vremea aceea viața era mai frumoasă

Și soarele mai cald ca cel de acum.

Mi-ai fost iubita cea mai dulce,

Dar de nimic nu-mi pare rău.

Iar cântecul pe care îl cântai

Mereu, mereu îl voi

|: E un cântec care ne unește,

Tu mă iubeai, eu te iubeam,

Și am trăit, noi împreună,

Tu, care mă iubeai, eu, care te iubeam.

Dar viața-i desparte pe cei ce se iubesc,

Încet-încet, în liniște,

Cum marea șterge din nisip

Pașii iubiților despărțiți. :|