Ultimul sărut...
Nu știm încă, totuși e ultimul sărut,
Ultimul acord pe o chitară ruptă,
Punctul culminant în mijlocul unei capodopere neterminate.
Ultimul sărut
E o barcă ce se răstoarnă în mijlocul lui iulie,
Pe un iaz calm și plat ca destinele noastre,
E floarea care cade moartă, înainte de-a se ofili.
Buzele mele sărută iar și iar parfumatele tale scrisori,
Ca pe niște mici părți ale trupului tău, pe care l-am iubit atât.
Lacrimi imobile se rostogolesc inutile din ochii mei pe buze.
Ultimul sărut
Încă mă tulbură, și totuși a fost ultimul.
Toamna e în pragul ultimului soare al verii.
Cum se spune în cântece, trebuie să ne resemnăm.
Ultimul sărut
E trenul pe care-l luăm, fără să știm că va deraia,
Avionul pe care o bombă, în plin zbor, îl va pulveriza,
Un naufragiu în doi, din care doar unul va ieși biruitor.
Zgârii așternuturile pe care ai dormit,
Mototolesc țesătura rochiei pe care ai lăsat-o,
Ca o remușcare în plus,
Și gura mea flămândă mușcă doar vidul nopților mele,
Fără buzele tale.
Ultimul tău sărut avea gustul cafelei dimineața,
Gustul untului proaspăt, gustul pâinii.
A fost ultimul tău sărut.