Spălam la râu, spălam,
Înghețam de frig, înghețam,
Când mergeam la râu, să spăl.
Eram hămesită, nemâncată,
Plângeam mereu, plângeam
Văzând-o pe mama plângând.
Cântam mereu, cântam,
Visam mereu, visam
Și în a mea fantezie
Așa lucruri plăsmuiam,
Că am și uitat că plângeam,
Că am și uitat că sufeream.
N-aș mai vrea la râu să spăl,
Însă nu încetez să plâng.
N-aș mai visa ce visam.
Dacă nu mai spăl la râu,
De ce mă îngheață acest frig,
De ce de-atunci tot mă îngheța?
O, mama mea, mama mea,
Dor mi-e de blândețea ta,
De răul ce m-a tot întâlnit,
De-acea foame ce mă flămânzea,
De frigul care ne îngheța
Și de a mea fantezie.
Nu ne mai e foame, mamă,
Nici nu o să ne mai fie.
O, îmi doresc să nu fi fost,
Să nu fi învățat să visăm,
Să ne fi deprins să trișăm.
O, îmi doresc ca să mor.