Ea a venit la mine într-o dimineaţă, o dimineaţă singuratică de duminică,
Părul ei lung fluturând în vântul miezului iernii.
Nu ştiu cum de m-a găsit căci eu prin întuneric mergeam
Şi distrugerea mă înconjura de la o bătălie pe care n-am putut s-o câştig.
(Refren:)
Ahhhahhhahhahahhhahhhahhh
M-a întrebat cine mi-e duşman,
Am spus că nevoia unor oameni de a lupta şi de a-şi ucide fraţii fără să se gândească la iubire sau la Dumnezeu
Şi am implorat-o să-mi dea cai ca să-mi strivesc duşmanul,
Atât de nerăbdătoare era înflăcărarea mea de a devora această irosire de viaţă.
(Refren:)
Ahhhahhhahhahahhhahhhahhh
Dar ea nici nu se gândea la o bătălie ce-i reduce pe oameni la brute,
Atât de uşor de început şi totuşi imposibil de sfârşit.
Căci ea, mama tuturor oamenilor, m-a sfătuit cu atâta înţelepciune încât
M-am temut să plec iar singur şi am întrebat-o dacă va rămâne.
(Refren:)
Ahhhahhhahhahahhhahhhahhh
,,O, domniţă, dă-mi mâna”, am strigat, „O, lasă-mă să mă odihnesc lângă tine”
,,Nu-ţi pierde credinţa şi ai încredere în mine”, mi-a spus şi mi-a insuflat viaţă în inimă,
,,Puterea nu constă în numere, nu am astfel de prejudecăţi,
Dar când ai nevoie de mine, fii sigur că n-o să fiu prea departe.”
(Refren:)
Ahhhahhhahhahahhhahhhahhh
Grăind aşa, ea s-a întors şi deşi nu mi-am găsit cuvintele,
Am stat şi am privit-o până când i-am văzut pelerina neagră dispărând
Munca mea nu e mai uşoară, dar acum ştiu că nu sunt singur,
Descopăr o inimă nouă de fiecare dată când mă gândesc la acea zi în care bătea vântul
Şi dacă într-o zi va veni la tine, să-i sorbi cu poftă vorbele de înţelepciune,
Îmbărbătează-te cu puterea ei ca şi cu un trofeu al tău şi salut-o din partea mea.
(Refren:)
Ahhhahhhahhahahhhahhhahhh