La solitudine [Romanian translation]

Marco a plecat și nu se mai întoarce

Trenul de la 7:30 fără el

e o inimă de metal fără suflet

în frigul dimineții gri din oraș

La școală banca-i goală, pe Marco-l port în mine,

e dulce respirația lui printre gândurile mele

par să ne separe distanțe enorme

dar inima bate tare în pieptul meu.

Cine știe dacă tu te gândești la mine,

dacă vorbești cu ai tăi,

dacă te ascunzi ca și mine,

te ferești de priviri și rămâi

încuiat în cameră, nu vrei să mănânci,

îți strângi tare perna,

plângi și nu știi

cât te va mai răni singurătatea.

Marco, în jurnalul meu am o fotografie.

Ai ochii unui copil un pic timid,

o strâng la pieptul meu și te simt aproape,

printre temele de engleză și cele de mate.

Tatăl tău cu sfaturile lui, ce plictiseală,

el cu munca lui te-a dus departe,

și sigur nu ți-a cerut vreodată părerea,

a zis „cândva mă vei înțelege”.

Cine știe dacă tu te gândești la mine,

dacă vorbești cu prieteni

ca să nu mai suferi din cauza mea,

dar nu-i simplu, știi.

La școală nu mai pot,

și în după-amiezele fără tine

e inutil să studiez, toate ideile

se învârt în jurul tău.

Nu se poate separa

viața noastră

te rog așteaptă-mă, iubire,

deși nu știu să-ți dau iluzii.

Singurătatea dintre noi,

Această tăcere din mine,

Și neliniștea de a-mi trăi

Viața fără tine.

Te rog așteaptă-mă pentru că

Nu pot trăi fără tine

Și nu se poate separa

Povestea noastră.